Sa ne fie casa ..casa si bucate verzi pe masa….sa fim sanatosi..voiosi..si…de ce va uitati asa la mine? Nu reusesc nici acum sa ma desprind de minunata atmosfera schizoida a sarbatorilor de iarna… Nu am mai scris de ceva vreme aici si ca sa fiu total sincera nici nu aveam ce sa spun…si cum  mi-am promis de la bun inceput ca voi scrie aici numai daca am ceva de spus..rationamentul ducea la O (ZERO, NIMIC, NADA, NICHT, RIEN) post-uri in acest mirific si golas blog. Dar un neghinita cu parul alb si multa intelepciune m-a intrebat zilele trecute de ce nu scriu si eu ca tot omul despre ce vrem de la anul din care am mancat deja vreo jumate de luna…. Ei bine..asta da provocare…in afara de faptul ca imi doresc ca anul asta sa ma faca si pe mine sa scriu inteligibil si mai descalcit? In afara de faptul ca imi doresc sa ramana in tara numai 322 plus un cabinet plus tartorul lor? Dar reala intrebare cred ca este ..avem curajul sa ne dorim ceva de la acest splendid an? Pentru ca eu imi pot dori multa sanatate …nu ma crede nimeni ca asta vreau cu adevarat…dar daca veti face o vizita intr-un spital si veti vedea suferinta dincolo de orice suportabilitate umana..va veti dori cu totii sanatate…Altceva? Ce ne dorim…si apoi ne mai gandim o data si reflectam la ce avem curajul sa ne dorim… Eu cred ca raman la dorinta de a scrie cu inceput si sfarsit…lucru ce nu am reusit sa fac aici:D

Daca ai norocul sa racesti vara ti se spune aproape cu invidie ca numai cei inteligenti au sansa de a stranuta sub un soare arzator. Daca tusesti de mama focului cand afara temperatura este sub limita inghetului ti se spune incurajator ca asa se cunoaste un organism sanatos: ca raceste cand trebuie. De parca inteligenta se masoara in gradul de microbi pe care ii arunci in nisipul fierbinte sau un sistem imunitar nu mai este imunitar daca nu paseaza raceala si lui Mos Craciun.. Vorbesc cu ciuda despre prostiile astea cu raceala pentru ca sunt gripata intr-un mod inimaginabil pentru mine care nu am avut parte de tortura de a sta in pat cu termometrul in gura de pe la 8-9 ani. Dar soarta se razbuna  astfel incat toata ziua mi-am petrecut-o intre patru pereti ascultand ce se mai intampla in aceasta mirifica lume si mai ales, in aceasta minunatie de tara. Si am vazut ca avem parte de munti de prostie si de o mare de cretinitate in Romania cea de toata zilele. Ma intreb daca nu cumva suntem si condamnati pe undeva..o fi vreun blestem asupra noastra de alegem mereu o adunatura de idioti sa ne guverneze. Cineva spunea odata ca cei care ne conduc sunt dupa chipul si asemanarea noastra. As!! Vi se pare voua ca aduc un pic a doamna Udrea? Sau se uita vreunul din voi in oglinda si vede in el un mic Basescu?( daca da, fa-mi un favor si apasa ESC) Voi continua atunci cand voi fi mai coerenta si cand nu ma voi simti ca sub o lava fierbinte.

I wish…I wish..I forgot..

Stiu sigur ca am avut si eu odata vise…Trebuie sa fi avut, ca orice copil normal.apoi adolescent normal..apoi tanar normal..apoi le-am pierdut..Probabil mi-am dorit sa fiu actrita la un moment dat..cred ca imi si placea sa citesc cu voce tare..sa imi imaginez scene..sa inventez scenarii..Dar cred ca visul a palit cand am vazut ce inseamna sa fii actor in tara in care eu trebuia sa joc…cand am vazut ca actorii cu talent ingeresc sunt dati uitarii si cei care injura mai tare, cei care tipa cu doua octave mai mult decat restul sau cei care sunt mai dezgoliti( si nu doar de caracter) sunt aplaudati la scena deschisa… Am aruncat visul de a juca intr-o tara cu spectatori bolnavi si mi-am dorit sa ii vindec mai intai pentru ca apoi sa pot juca fara teama in fata lor… Cu siguranta muream de drag sa scot stetoscopul de jucarie sa simt inimile cum bat si respiratiile sacadate..si mai rapide..apoi lente..apoi linistite.. Dar bolnavi cum erau..oamenii imi deschideau buzunarele si imi indesau hartii de toate felurile si curand nu mai aveam timp sa imi vindec publicul pentru ca schimbam hartiile pe case, masini…si visul meu palea cu fiecare bratara noua ce ma incatusa intr-o boala incurabila… Asa ca am fugit cat am putut  si am renuntat la visul ce ma robea pentru ca nu puteam vindeca eu singura o sala intreaga.De ce nu se vindeca publicul meu? Poate pentru ca nu stie cum…ii voi invata eu cum..ii voi conduce si le voi spune pas cu pas reteta.. Asa ca am visat ca ii conduc..ooo..si ce beatitudine poate sa fie in fiecare discurs..in fiecare promisiune..in fiecare minciuna care iti devine mai sfanta decat orice adevar.. Dispretuiam actorii si vracii care se credeau capabili sa joace sau sa vindece..pai cum au ei cutezanta sa pretinda ca reusesc ceva ce mie mi-a fost imposibil…si intocmai ca in poezia lui Paunescu..eu conduceam autobuzul catre prapastie… Asa ca am coborat de la volan inainte de a ma izbi de o realitate prea dura..S-a dus si visul asta si am constat amar ca mi s-a dus praful de inocenta ce imi dadea puterea de a visa si forta de a-mi indeplini visul…Poate sa fi fost de vina taramul neprielnic pe care mi-am sadit visele? Sau un Mos Ene neindurator? Stiu sigur ca am avut odata si eu vise..altele decat obsesia de acum: fuga!

Ciob cu ciob..

Urasc impodobirea casei..a orasului..a tarii cu ghirlande colorate si inutile care frizeaza o bucurie schizoida in care nu crede nimeni si mai ales nimeni nu o simte…Urasc pseudo-temele de discutie din discursul public de astazi..si le urasc mai ales pentru ca raman doar teme de discutie la care participa  anonimi transformati peste noapte in voci avizate..Si mai sunt atatea si atatea lucruri pe care le urasc nu dintr-o imaculare ce m-ar caracteriza sau dintr-un sentiment de superioritate fada..ci pentru ca sunt parte a acestor cioburi de existenta si ma lovesc de tot in fiecare zi..si ma doare, si ma oftica si ma imbolnaveste si ma taie fiecare ciob al unui intreg bolnav…Blogul asta este ca atatea altele..un strigat de frustrare pentru situatiile care ma innebunesc…un zambet in coltul ochilor pentru momentele care merita…